Praslea Basel - Grupa Mare - Vizita la Muzeul Culturii din Basel
Dragi parinti
Sambata, la Muzeul Culturii din Basel, copiii au avut parte de o experienta deosebita ✨Am reusit sa vizitam tot muzeul - exponatele permanente si cele trei expozitii:
-“Totul este viu”, expozitie permanenta, care exploreaza interactiunile dintre munti, rauri, animale, copaci, obiecte, spirite si oameni. Copiii au fost impresionati de copacul urias, creat special pentru aceasta expozitie, la care vizitatorii pot contribui, impletindu-i ramurile 🌳
-“Memory - Momente ale amintirii si uitatii”, o expozitie permanenta, care exploreaza diverse forme si practici culturale ale amintirii si uitarii.
- “Douasprezece mii de lucruri”, o expozitie temporara (26.04.2024 - 27.04.2025), care se concentreaza pe obiecte adunate intre anii 1900 si 1935.
Copiii au tradus in limba romana titlul fiecarei expozitii, iar eu le-am povestit (in limba romana, desigur) despre fiecare in parte. Au fost foarte interesati si au pus multe intrebari.
Trebuie sa mentionez de asemenea ca au fost ascultatori, au respectat regulile muzeului, au mers organizat cu grupul si au atins exponatele doar atunci cand li s-a permis. 👏
In cadrul expozitiei “Memory”, am vazut obiecte si simboluri asemanatoare cu Martisorul, ceea ce mi-a oferit ocazia de a le aminti despre aceasta traditie romaneasca. Ca simbol al acestui moment, toti copiii au primit la sfarsitul vizitei la muzeu o insigna cu logo-ul scolii.
Sper ca aceasta activitate a fost o experienta placuta pentru copii si ca in viitor vom mai avea ocazia si sustinerea voastra de a organiza vizite si la alte muzee.
Aceasta a fost ultima intalnire de sambata inainte de vacanta. Ne vom revedea la scoala pe 22.03 👩🏻🏫
Va doresc vacanta frumoasa!